Şahul Persiei avea un mare vizir, un om drept. într-o zi, vizirul s-a dus la palatul şahului. Pe drum a întâlnit o ceată de răzvrătiţi. Aceştia s-au apropiat de vizir, l-au dat jos de pe cal şi au început să-l ameninţe. Unii mai obraznici l-au apucat de barbă. Când a izbutit să scape, vizirul s-a refugiat la şah, rugându-l să ţină seama de nemulţumirile poporului şi să nu-i pedepsească pe copiii răzvrătiţilor.
A doua zi, un băcan a venit fuga la vizir şi i-a zis: „Luminate vizire, am venit să-ţi spun cine te-a tras ieri de barbă; nu este altul decât vecinul meu.” Vizirul a poruncit îndată să fie chemat vecinul băcanului. Acesta a bănuit că a fost denunţat şi a venit cu sufletul întristat, aruncându-se la picioarele vizirului. Acesta i-a poruncit să şe ridice şi i-a zis: „Te-am chemat nu pentru a te pedepsi, ci ca să-ţi atrag atenţia că ai un vecin rău. Fereşte-te de el!”
Adeseori vedem răutatea numai la vecinul nostru! Când auzim mesajul Evangheliei, gândim că este potrivit pentru vecinul şi nu pentru noi. Să luăm seama la această tactică rea, al cărui inspirator este diavolul, care vrea să ne piardă sufletul, ocolind adevărul.
